De vorba cu Pestisorul-de-Aur

Ma tot gandesc de cateva zile la norisorii care zburda prin capsoarele elevilor nostri...
Nu ca ar fi rau... Sunt tineri si au dreptul sa viseze...

Desigur, dar ma intreb daca exista in dotarea acestor copilasi macar niste norisori care sa fie condusi de vantul tineretii.

Ma tem ca sunt multi cei care ar evita sa stea de vorba cu Pestisorul-de-Aur, daca l-ar intalni intr-o zi pe strada/ulita neluxoasa a satului. De ce ar evita? Nu neaparat pentru ca se grabesc sa mearga la scoala sau au fost obisnuiti sa nu le vorbeasca celor pe care nu ii cunosc....

Motivul: NU STIU CE SA II SPUNA!

Nu demult am mai schimbat cateva vorbe cu cativa dintre cei care se scolesc pe meleaguri autohtone... Frizerite, make-up artisti si altele asemenea reprezinta visul romanesc de la tara... In rest, NIMIC.

Viitorul suna bine, dar nu mai are clopotel, pentru ca multi dintre ei nu mai vin la scoala.

Propunerile tentante ale Pestisorului, care, intamplator sau nu, ma insotea in vizita de lucru (evident si el in interes de serviciu) nu au avut priza nici la mamicile elevilor, desi ele sunt ceva mai hotarate: "Pai niste bani sa ne dai".

Banii, probabil, le-ar fi facut existenta si mai palpitanta decat este: "Nimica, nimica! Asta facem toata ziua... cu asta ne ocupam".

Va intereseaza daca odraslele isi ajuta parintii in gospodarie: "Pai cu ce sa ne ajute? Ca nici noi nu facem nimic!"