miercuri, 18 iunie 2008

Porcusorul isteric

Porcusorul isteric este un personaj emblematic pentru Romania europeana (sau care, cel putin, asa se doreste a fi)!

Un porcusor isteric se gaseste in fiecare politician roman, care, de cate ori are ocazia, incepe sa tipe in gura mare multiplele schimbari de care sistemul are nevoie!

Nu simteati cumva nevoia unui proiect de lege care sa mai aduca ceva nou, oricat de inutil ar fi, in educatie? Ba daaaaaaaaaaa, sigur ca da! Nu va ingrijorati! Inteligenta artificiala (in sensul ei comun) a Parlamentului Romaniei isi face datoria!

Inainte de a pleca in vacantele mult asteptate de mii de euro, cativa politicieni s-au gandit ca o noua disciplina nu i-ar strica sistemului de invatamant romanesc! Care este aceasta? SAHUL! De ce au copiii nevoie de o astfel de disciplina (care, daca nu ar crea dependenta, ar putea avea statutul de obligatorie, dupa cum afirma domnii cu putere decizionala)? Raspunsul e incert, vag sau nu exista, situatie de altfel normala pentru un sistem educational care musteste de calitate in toate domeniile!

Daca tot nu avem o justificare coerenta, de ce nu am putea opta pentru cursuri de mancat seminte elevat, lupte de strada, manuirea sabiei, mangaiatul cactusilor sau postarea filmelor cu profesori incompetenti pe youtube?

Nu neg valentele instructiv-educative ale acestui sport al mintii, insa sustin "neintelegerea" lui de catre cei care vor sa il introduca in scoli ca o disciplina de studiu!

Avem oare si profesori pregatiti? Sau poate vom reconverti profesional toate "fatucile" ratate ocupational si le vom da norme de profesor de sah? Nu conteaza! Mintea sa o dezvoltam! Nici macar nu conteaza pe a cui!

De fapt, la o analiza mai subtila, motivele sunt destul de rafinate si subliminal transmise: este demodat sa spunem ca aducem in sapa de lemn sistemul de invatamant! Metafora "sah mat" se potriveste mai bine si corespunde (pun pariu) standardelor de asigurare a calitatii!

Niciun comentariu: