duminică, 7 septembrie 2008

Luceafarul

Acest Luceafar este, cred, destul de cunoscut multora dintre noi, dintr-o sursa sau alta.

Nu vreau sa readuc in discutie Luceafarul eminescian sau pe cel al huilei (care, intemplator sau nu, este si poet), ci un Luceafar tot autohton si de mare substanta a ignorantei: Ministrul Educatiei.

Romania este inca tara in care statutelor nu li se asociaza si rolurile aferente. Mergand pe acest pricipiu, Adomitei si-a definit filosofia de manageriere a Ministerului: "In chaos, Doamne, m-am nascut/ Si m-as intoarce in chaos". 

Pentru sistemul nostru de educatie, intoarcerea la momentul genuin este o activitate cotidiana. Haosul este o stare de spirit, de fapt, in care cinetica lucrurilor este absolut necontrolabila.

Cu toate ca idea unei demisii i se pare hazlie acestui domn, faptele dumnealui sunt terifiant hilare, intr-un sens jenant. Sansele egale la educatie sunt o himera. Poate pentru lumea civilizata sunt cel putin un deziderat, dar pentru Romania sunt discursuri fara forma si fara fond. asadar, nici nu exista.

Copiii de la tara, carora o amarata de lege le promitea o recompensa pentru rezultatele bune la invatatura, vor ramane in continuare acolo. De ce nu ar ramane? Aerul e curat, e mai putin stress, iar legile nu pot fi aplicate, pentru ca nu avem metodologii.

Metodologii nu avem, dar ne lipseste cu desavarsire si simtul raspunderii, si al respectului pentru ceilalti. Inspectorii scolari ai diferitelor judete exclama cu nonsalanta ca nu e nicio problema daca elevii vor ajunge in scolile promise mai tarziu: "Se adapteaza ei..."

Mi-as dori ca noi toti sa nu ne mai adaptam, pentru ca pentru DEX-ul nescris al culturii romanesti, adaptarea inseamna supunere si acceptarea inerta a unor ineptii de pe inalte scaune elaborate.

Domnule ministru, fiti fara grija: ne-ati convins. Sunteti o mostra autentica a incompetentei si "doctrinei" politice romanesti. Puteti sa ascultati sfatul social-democratilor: luati-va scaunelul, fata la perete si manutele la spate!

Un comentariu:

Andreï spunea...

Scrii un picut cam prea cu patima... Dar, oricum, scriitura de mai sus nu-i rea deloc! ;-)